Facturi mai mici, în această iarnă: cum să consumi energie mai inteligent, cand prețurile vor crește

de: Alexandru Puiu
02 09. 2023

Există discuții în spațiul public legate de faptul că iarna aceasta am putea pierde complet sau parțial măsurile de sprijin legate de plata facturilor și, chiar dacă nu există vreo decizie definitivă sau oficială în acest sens, e bine să te pregătești pentru cel mai negru scenariu.

În cazul în care nu vom mai fi sprijiniți în plata facturilor, experții în energie anticipează că ne vom confrunta cu prețuri piperate, atât la electricitate, cât și la gaz. Am putea plăti facturi chiar și de două sau de trei ori mai mari, după caz.

Ca să nu ajungi într-o astfel de situație, nu e de dorit să faci sacrificii și să te privezi de un minim de confort, când va veni sezonul rece. O astfel de decizie radicală nu-ți va aduce decât probleme legate de sănătate, așa că orientează-te către soluții mai eficiente, dar și mult mai inteligente și confortabile.

Cum să plătești mai puțin la curent și gaz, fără să stai în frig

Există câteva măsuri pe care le poți lua de pe acum, din toamnă, ca să nu ai de suferit la iarnă de pe urma facturilor uriașe.

Conform sfaturilor România Eficientă, iată cum poți să îți pregătești locuința, pentru un consum redus de energie la iarnă:

1. Izolează pereții

„Cum zidurile reprezintă cea mai mare parte din anvelopă, tot pe aici au loc, de regulă, și cele mai mari pierderi de căldură. Într-o clădire slab izolată, pereții contribuie la 25% din pierderile de căldură, însă, în funcție de diverși factori, precum temperaturile exterioare, intensitatea vântului, geometria clădirii, materialele de construcție utilizate și vechimea acestora, procentul poate ajunge la 30-40%. Așadar, izolarea corectă a acestora va genera și cele mai mari beneficii.

Soluțiile de termoizolare sunt numeroase și ele depind de tipul clădirii, dar și de bugetul disponibil. Atunci când analizați variantele disponibile, luați în calcul și factori precum gradul de protecție la incendiu sau cât de mult permit clădirii „să respire”, pentru a preîntâmpina probleme ulterioare”, conform experților.

2. Atenție la uși și ferestre

„Ferestrele și ușile exterioare reprezintă, în medie, 10-20% din pierderile de căldură, în funcție de starea lor, de dimensiune, precum și de orientare față de punctele cardinale. De aceea, investițiile în produse ce oferă un grad ridicat de izolare termică vă vor ajuta să obțineți economii importante în facturile la energie, menținând un confort sporit în propria locuință nu doar pe timpul iernii, ci și vara. Există o gamă largă de produse disponibile pe piață, iar ferestrele moderne asigură nu doar protecție termică sporită, ci și fonică, împotriva prafului și umezelii. Investiția este una fără regrete și se recuperează de regulă în cel mult 10 ani. De asemenea, pentru intrarea în casă, alegeți o ușă de calitate, bine izolată, care să țină frigul afară”, explică România Eficientă.

3. Controlul eficient al căldurii

„Prin utilizarea unui termostat programabil puteți reduce cu 10-30% consumul de energie, în funcție de tipul aparatului, dar și de modul în care îl folosiți. În apartamentele cu sistem de încălzire centralizată, o măsură mai ieftină și simplu de implementat este instalarea la fiecare calorifer a unor supape termostatice (supape de control al debitului cu cap termostatic), ce pot reduce consumul de căldură cu circa 5%, fără pierderea confortului termic. De asemenea, montarea unor sisteme moderne de ventilație a aerului va contribui la un control al căldurii sporit”, mai explică sursa citată.